marți, 23 august 2011

A fi trandafir japonez



Un ghiveci din care se observa o tulpina puternica si dreapta inconjurata de o coroana de frunze verzi, bogata in forma sa nedefinita. 
A fost numit trandafirul japonez.  Se scalda in razele de soare prin toata frumusetea.  Ma bucuram ca a aparut pe palierul scarii.
Intr-o zi ne intalnim din nou. Acum vedeam o coroana plecata cu frunzele stranse si planse.  M-am uitat la pamant.  Am  mers in casa,  am umplut o sticla cu apa si am revenit la el.
In timp ce-l udam i-am aflat o parte din poveste.  O usa s-a deschis :
“Nu l-am mai udat, nu a facut flori in toti anii astia si imi ocupa si spatiu. L-am pus pe scara ca sa nu-l arunc”.
Trandafirul nu judeca.  Eu,  omul, incercat de ce-i bine, ce-i rau,  judecam.
Mi-am cerut iertare in gand, si am continuat sa-l ud.  Ma gandeam ca este un trandafir japonez ce nu va face niciodata flori.  Totusi din prima zi in care i-am vazut verdeata in forma imperfecta, frumusetea ce o transmitea mi-a conturat un zambet interior. Ma astept ca un trandafir sa ma bucure cu flori, imi plac florile insa si trandafirul japonez imi placea.  Imi placea asa cum era el.
Fara flori si si chiar in plin moment de slabiciune afisata.

M-am intrebat daca sa-l ud sau nu,  daca ar vrea sa fie udat sau nu, daca ar fi cazul sa las ciclul naturii sa il conduca spre o alta forma in transformare.
Din stiinta raspunsurile imi erau date. Din simtire traiam un indemn diferit. 
'Ce beneficiu imi aduce faptul ca ud acel trandafir',  am fost intrebata.  'Apa se consuma' mi se spunea si 'nici macar nu era al meu'.
Am tacut, rumegand intrebarea dandu-mi seama ca raspunsul meu nu mi-ar fi fost inteles. Un raspuns pe care nici eu nu il inteleg pe deplin, traducandu-se prin : ‘asa simt ’.
Au existat zile in care uitam sa-l ud, intelegand si invatand ca  uitam sa ma ingrijesc  pe mine.

In acele zile i-am observat  tacerea si delicatetea,  demnitatea si curajul de a trai ceea ce  viata i-a adus prin fapta-mi iresponsabila de a nu-l uda.  Cum oare sa am grija de trandafir cand inca invatam sa am grija de mine ?
Experienta te invata oricum si cresti de vrei.

Au urmat luni in care in deplina frumusete mi-l primea pe  ‘buna dimineata’  raspunzandu-mi prin insusi el,  trandafirul japonez.
Printre zile  ii culegeam trairile din frunzele ofilite.  Isi traia viata din  fiecare zi cu ingalbenirea partilor din el ce mureau,  traind nasterea frunzelor pline de viata in acelasi timp.
Nu era vesnic verde si nu era perfect. L-as povesti ca fiind natural.  Nu facea flori,  insa m-a facut sa ma intreb ce simt. Datorita lui am inceput sa zambesc doar atunci cand simteam cu adevarat.  Nevoia sa de apa ma facea sa ma intreb ce nevoi am eu in acel moment.  Ce frunze imi culeg azi si ce frunze se nasc azi?
Am inceput sa imi las frunzele galbene la vedere printre altele…E nevoie de curaj,  invatam eu de la trandafir , sa iti arati frunzele ofilite si sa ramai tu, chiar daca modul tau de a fi nu reprezinta flori in viziunea altora…
Am citit despre indemnul de a fi oameni.  Ei bine atunci m-am hotarat ca mai intai am de invatat a fi un trandafir japonez.
Curajul acesta de a fi,  duce si la neacceptare din partea multora si la acceptare din partea catorva. Importanta este acceptarea trandafirului cu sine insusi.
Am inteles ca linistea sufleteasca vine atunci cand esti  asa cum esti, indiferent de ceea ce auzi in jurul tau.
Am inteles ca eu pot arata orice anotimp din mine si s-ar putea cand eu traiesc toamna cel de langa mine sa traiasca primavara si este de inteles ca imi va cauta inflorirea si zambetele multe.
S-ar putea sa pot sa i le ofer s-ar putea sa nu.
Depinde ce anume traiesc in mine iar intelegerea celuilalt poate sa vina sau poate sa nu vina,  depinde ce anume traieste in interiorul sau. De m-as preface ca traiesc o primavara nu as mai fi eu.  De mi-ar cere sa schimb anotimpul din mine ar inceta sa ma iubeasca pe mine si ar cere doar un anotimp cumva fugind inconstient de insasi viata cu cele toate. Fugind de iubire…

Inteleg ca nici omul de-mi cere altceva decat pot fi nu are cum sa intruneasca perfectiunea.  Spun ca nu exista perfectiunea insa o parte din mine a fost formata in acest sens…Omul este minunat la fel ca si trandafirul japonez si cand inteleg prin simturi toate acestea , anotimpurile pentru o clipa dispar  si se naste iubirea.  Iubirea ce pare a fi intotdeauna aici si acum…oricum.
Si anotimpurile au sens in Iubire.

Venise toamna prin mine.  Am coborat scarile si cu o privire trista uitand sa il si salut pe trandafir  am fost trezita de intelegerea simplului fapt de a fi...

Am zarit un boboc roz-violet ce a redus complexitatea vietii la simplul fapt ca eu omul chiar nu stiu nimic.

Cum era posibil ca ani de-a randul sa se demonstreze ca nu exista flori prin trandafir, iar acum intr-o zi in care nu ma asteptam la nimic, din nou apare indemnul ca totul este posibil.
Chiar si in cartile de specialitate e conturat un diagnostic si asa apare regula ce ne indeamna a pune acest trandafir intr-un tipar.  Si cartile isi au rostul lor ca si educatia pe treptele unei scari de bloc ce te conduce catre trandafirul japonez apoi mai departe…
Traiam toamna, spuneam mai sus. Fara sa-mi ceara m-am inseninat observandu-i  miracolul si frumusetea tacuta . A trait tot timpul ca fiind un trandafir japonez si l-am crezut tot timpul unul fara  flori dar  minunat.
A inceput sa fie udat si de vecini apoi,  bucurandu-ma sa-i aud cum au inteles ce ne-a invatat atat pe mine cat si pe ei. Puteam sa nu-l ud, economisindu-mi timpul, energia canalizand-o spre ce consideram ca este important pentru mine in acel moment. Minute de meditatie pareau ca sunt folosite catre altceva decat mine.
Cat despre apa? Apa nu-mi apartine. Cat despre energia consumata? Nu-i nici-un consum. Rezervorul finit este doar atunci cand cred ca pierd energie iar energia curge peste tot oricum, prin toate si prin toti, in anotimpuri si etape.
Cat despre nevoia trandafirului de a fi udat de mine? Am fost udata la randul meu cu o apa sub o alta forma….
Cat despre a fi trandafirul meu? El este si nu este al meu. Cum si eu sunt si nu sunt a sa. Nu eu i-am dat viata eu doar am folosit apa ce exista, ce ma sustine la randul meu..
Cate carti a citit trandafirul japonez ca sa fie? Ce varsta are? Nu stiu. Ce experienta de viata? Nici atat nu stiu. Cat va mai fi? Daca va mai face flori? Habar nu am!
Inteleg ca nu-mi mai sunt de folos aceste informatii si nici nu mi-au fost vreodata.  Inteleg sensul trandafirului in viata mea de om raportat si la relatiile cu cei din jurul meu.
Inteleg ca am invatat de la un trandafir japonez.
Inteleg ca nu stiu totul. Inteleg ca atunci cand spun ca stiu de fapt nu stiu nimic.
Inteleg ca ceea ce simt ma formeaza cu adevarat  asa cum nu o poate face o scoala de formare.
Inteleg ca a fi spiritual nu este decat o alta masca a lui 'cum ar trebui sa fim' din perspectiva celorlati si departe de a fi eu insami cu tot ceea ce traiesc. Inteleg ca imi doresc si aleg sa cresc pentru ca inima imi cere sensul acesta. Vorbesc de inima din om. Sa ne ascultam inima si mai putin scrisul de pe etichete chiar si din pagini de blog, de carte...Inteleg ca  si eu le-am dat citire chiar crezare, apoi inteleg ca inima  ma indeamna in soapta in dreptatea sa . Inima e cea care cunoaste cu adevarat ce sa faci si ce doresti. Iti cunoaste binele tau. Nu cel perfect ci acela potrivit.
Ii voi da crezare inimii din ce in ce mai mult pe cat am sa pot..
Inteleg ca uneori  caut perfectiunea chiar atunci cand afirm ca nu o fac, eu omul.
Inteleg ca este minunat sa traiesti cu incredere, intelegere si demnitate in continuare, bucurandu-te de experienta pe care o traiesti indiferent de natura sa.  Asa cum trandafirul a fost mutat pe o alta masa doar din simplul fapt ca din alta perspectiva nu a inflorit atunci cand existau aceste asteptari.
Inteleg ca florile interioare si minunea ce reprezinti nu poate fi vazuta de toti din jurul tau si aceasta experienta prinde sens atat pentru tine cat si pentru ei la timpul potrivit.
Inteleg ca acel izvor de care se tot vorbeste ca fiind in noi nu indeamna la autosuficienta.
Inteleg ca nu eu sunt izvorul si acel tot din mine se regaseste in totul din jur si este minunat sa ajung insa in interiorul meu ca sa-i cunosc existenta si acolo.
Inteleg ca atunci cand simt sunt in contact si cu mine dar nu doar cu mine. Ce simt poate fi in multe feluri..
Inteleg ca atunci cand traiesc ce simt sunt vie si pot sau nu sa vorbesc despre viata cu ale sale anotimpuri , cu anotimpurile din mine.
Inteleg ca nu pot sa ofer o lectie  cand eu insami invat sa fiu un trandafir japonez.  Inteleg ca nu eu ofer aceste lectii…
Inteleg ca nu pot defini iubirea dar inteleg ca atunci cand se gandeste si se masoara  nu se mai traieste.
Inteleg eu omul ca atunci cand ma bat in crezuri  si inspiratii numindu-ma initiata , inteleapta , specialist…uit de simplitatea fara nume si de florile ce suntem unul pentru celalalt si cum ne udam cu apa intr-o alta forma  fiind ca un trandafir japonez in curajul de a-si  trai toate starile sale din prezent cumva diferite, cumva aceleasi..
Cu flori sau fara flori, cu forma definita sau diforma, cu o coroana semeata sau cazuta, cu zambet sau lacrima cu frunze verzi si uscate cu ceea ce esti , nimic mai altfel, mai mult sau mai putin. Cu inima ‘ inchisa’ sau ‘deschisa’, curaj sau frica , durere si placere, cu bec desupra capului sau intrerupator inchis, cu ziua si noaptea din tine insuti.
Traind viata.
Inteleg ca fiecare zi voi avea de invatat si de inteles. Inteleg de ce atunci i-am aflat povestea si pentru acum.
De ar vorbi l-as intreba ce este iubirea dar s-ar transforma in om asa-i?
Un om cu a sa definitie ce a limitat simtirea si s-a indepartat de ea pentru o clipa.
Nu-i bai. Iubirea, apare din senin in orice anotimp te afli, drag om ce sunt si ma bucur ca apare prin simtire.
Cu gustul dulce acrisor in ton de miere si lamaie, in aburii calzi dintr-o cescuta  simt ca iubesc..